Situație explozivă în Marea Mediterană, acolo unde UE a cerut NATO să intervină de urgență! Conform presei internaționale, la mijloc este un conflict pe care l-ar fi declanșat Turcia, situație în care este nevoie de o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Nord-Atlantice!
Operațiunea Sea Guardian a NATO, aflată în derulare în estul Mediteranei, se suprapune programului Irini, declanșat de UE.
Despre ce este vorba, mai exact: Irini este o operațiune demarată pentru a întrerupe aprovizionarea cu arme a Libiei, țară aflată în plin conflict interetnic între Guvernul de uniune (GNA) al lui Fayez al-Sarraj (susţinut de turci şi recunoscut de Naţiunile Unite) și forţelor loiale mareşalului Khalifa Haftar (sprijinit de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite).
Uniunea Europeană a solicitat ajutorul NATO pentru misiunea sa navală destinată să facă respectat embargoul asupra armelor impus Libiei. Numai, din câte relatează UrduPoint, UE a fost împiedicată de armata turcă să inspecteze o navă suspectă.
Un oficial european de rang înalt a recunoscut că Uniunea Europeană s-a adresat NATO pentru a vedea „cum se pot găsi aranjamente” cu operaţiunea Sea Guardian a Alianţei. UE cere NATO să intervină de urgență pentru a rezolva conflictul din Mediterana!
Miercuri, Turcia s-a opus controlului de către un vas grec din misiunea navală a UE (Operaţiunea Irini) a unui cargou suspectat că încalcă embargoul ONU. Cargoul era escortat de nave militare turce.
Până acum, anterior Operațiunii Irini, NATO furnizase informaţii şi sprijin logistic și Operaţiunii Sophia, derulată în anii trecuți.
„Aliaţii NATO discută în prezent despre modalitatea în care NATO ar putea sprijini noua misiune maritimă Irini a UE. Este important ca embargoul asupra armelor decretat de ONU să fie aplicat complet”, a declarat un înalt oficial al Alianţei Nord-Atlantice.
Turcia, țară membră NATO, sprijină ferm GNA, care în ultimele săptămâni a eliberat toate enclavele pro-Haftar din vestul Libiei.
Săptâmâna viitoare, într-o videoconferinţă, miniştrii Apărării din ţările membre NATO vor discuta despre situația din Libia și vor analiza cererea UE. Pentru a veni în ajutorul Irini, este necesar acordul tuturor celor 30 de membri ai Alianţei, situaţie în care Turcia ar putea face uz de dreptul său de veto!